Primul stat care a anunțat că vrea să dea mai mulți bani la bugetul Uniunii Europene

Primul stat care a anunțat că vrea să dea mai mulți bani la bugetul Uniunii Europene
Publicat: 09/01/2018, 00:39

„Suntem convinși că nu putem avea mai multă Europa cu mai puțini bani”, a afirmat Lazar.

Oficialul ungar a declarat că se așteaptă de la Comisia Europeană să întocmească un proiect de buget „ofensiv, îndrăzneț și proactiv” pentru perioada de finanțare 2020-2027, argumentând că bugetul actual este alcătuit ca un răspuns la o criză.

Janos Lazar a mai declarat că UE are nevoie să își imbunătățească securitatea și competitivitatea pentru a fi o entitate mai puternică, iar bugetul trebuie să fie mult mai simplu și mai transparent.

Acesta a adăugat că și statele care contribuie mai mult la bugetul Blocului comunitar au beneficiat de fonduri de coeziune deoarece s-au dovedit a fi investiții profitabile, menționând că Guvernul actual își dorește ca Ungaria să devină un contribuabil net, cât mai repede posibil.

Tot luni, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat că următorul buget pe termen lung al Uniunii Europene trebuie să fie mai mare decât cel actual, din cauza pierderii unuia dintre cei mai importanți contribuabili ai UE, Marea Britanie.

La 15 decembrie, liderii UE au acordat mandatul pentru următoarea fază a negocierilor privind Brexit, cu scopul de a pregăti discuțiile privind relațiile viitoare, din punct de vedere comercial și al securității.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O...
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția!...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”. Sate întregi au...
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor,...
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți...
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Florin Piersic a prevestit ceea ce urma să i se întâmple: „Nu cred că o...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Raportul lui Blinken este aşteptat să critice Israelul şi nu ar încălca termenii referitori la...
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A devenit strict interzis, chiar DE ASTĂZI, 10 MAI. Regula care se aplică pe stradă,...
Cum se simte Kate Middleton. Răspunsul prințului William
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile...
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Cum a aflat Monica Tatoiu recent că mai are frați de pe urma tatălui: „I-a...
Ce tematică deosebită au ales Oana Mosneagu și Vlad Gherman pentru nunta lor: "Suntem absolut...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
A fost găsită o nouă proprietate a luminii